vineri, 12 iunie 2009

Ultimele pregătiri pentru miting...




Nu mai e nevoie să spun că, sâmbătă, 13 iunie, în faţa Primăriei Piteşti, Vom face un miting de protest împotriva defrişării Parcului Trivale!

De pe la orele prânzului, cinci persoane au lucrat pentru ca totul să iasă bine, mâine... Am desenat câteva banere, vopseaua verde intrându-ne chiar şi între degetele de la picioare. Vântul intens a întinat puţin vopseaua de pe pânze, dar cred că efortul a meritat. Florin Dobre, unul dintre organizatori, membru de vază al galeriei FC Argeş, a făcut banerele ca la carte, ajutat fiind de prietena sa! Au mai contribuit Mihai Badea, rapidist convins şi mare făcător de banere, şi Octavian Ciobanu, un artist desăvârşit. Subsemnatul, Dan Badea, a făcut doar fotografiile, a ridicat o sticlă de diluant, pe care a trântit-o peste un borcan de vopsea verde. S-a făcut de vopsea din cap până în picioare, ca un copil de doi ani. Am făcut ceva dezvăluiri, aşa că vă aştept mâine, în număr cât mai mare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu