Povestea unui pas

Un domn profesor de la facultate, fata de care am un mare respect pentru felul in care isi tine prelegerile in fata studentilor, ne-a spus inainte de unul dintre cursuri urmatoarea zicala: "Drumul de o mie de mile incepe cu un pas!" Foarte adevarat! Dar un pas inseamna mult mai mult, un pas deja facut nu mai poate fi dat inapoi si nici cale de intoarcere nu mai exista, asadar fiecare pas e gandit si bine pus la punct, trebuie sa sti pe unde calci, pe ce sa calci si ce sa eviti. Un pas am facut si noi, un pas facut corect si la timpul lui, de aici vom merge inainte si nu ne vom opri pana ce nu vom ajunge la destinatia finala. Acest pas e facut de noi cei care suntem datori sa luam atitudine fata de tot raul ce ne inconjoara si pe care talpa noastra incearca sa il doboare, sa nu il lase sa se ridice ci sa ramana lipit pamantului.


Cine suntem noi? Suntem generatia care poate schimba multe, pentru ca dupa cum Tudor Chirila spune in Scrisoarea catre liceeni, schimbarea vine o data la o generatie. Nu mai suntem doar indivizi ce orbecaie in intuneric, de acum suntem un grup unit de un tel comun ce a gasit lumina ce ne-a dat un sens si o directie.

Ce vrem noi? Vrem totul, asa cum trebuie sa fie, vrem normalitate in aceasta societate, vrem sa putem respira, vrem sa ne exprimam liber, vrem sa aratam ce putem, vrem sa aratam ca suntem mai buni. Vrem!

Aceştia suntem noi:



Suntem Noi, nu ne puteti vedea infatisarea, dar ne puteti recunoaste usor dupa ceea ce noi simbolizam,suntem telul nostru comun ce ne uneste si iese la iveala lasand sa se vada idealurile noastre, suntem lupta si vom fi biruinta.
Da, dupa cum observi suntem uniti de iubirea ce o purtam in sufletele noastre fata de natura, acesta este raspunsul nostru fata de Mama Natura, careia ii suntem etern datori si nici o viata daca am incerca sa ii multumim si sa o rasplatim, n-am avea timp suficient sa o ocrotim asa cum Ea o face fata de noi.

In schimb ce facem, ii culcam la pamant padurile si ii secam izvoarele, ii pradam cu lacomie marile si oceanele si ii fragem aripile-n zbor prin otrava ridicata-n aer. Asta e multumirea ce o aducem noi Pamantului. Nu e de mirarea ca Terrei ii e greu sa ne mai gazduiasca si fara voia ei ii provocam traume ce se rasfrang asupra noastra, iar noi aruncam vina tot in carca ei atunci cand ne uscam de secete ce nu se mai termina sau cand inundatiile ne satura de ape involburate, atunci cand uragane ne smulg din casele noastre si ne lasa far'adapost sub stele. De ce trebuie sa spunem ca intr-o zi vom realiza tot raul facut si ca din acel moment vom incepe sa ne indreptam greselile facute, acea zi nu este in viitor ci este chiar azi, Pamantul nu mai poate indura prea mult, realizeaza ce inseamna siguranta casei tale, caci casa ta nu inseamna o camera, un apartament sau o vila, cu totii traim in aceeasi casa, ce trebuie sa formeze un camin in care toti membrii traiesc in compasiune si intelegere.

In orice loc te vei afla pe aceasta planeta, vei observa ranile lasate de trecerea omului. Oriunde vei merge vei gasi si oameni de bine, cu ei trebuie sa-ti unesti puterile si sa incerci sa alini durerea ce face ocol globului pamantesc.
Implica-te! In jurul tau sunt uneltele ce te vor ajuta sa-ti duci la bun sfarsit misiunea. Asa cum ei isi au ca unelte drujbele, topoarele, buldozerele, atatea masini si utilaje si noi avem mijloacele noastre sa ii oprim, pentru ca noi suntem cei multi, pentru ca in noi zace puterea, pentru ca noi PUTEM.

De aici din Pitesti de unde va scriu nu pot sa ma implic direct in salvarea padurilor tropicale dar cu siguranta pot lupta impotriva celor care vor sa ne asfixieze defrisand padurea Trivale. Cine vrem sa vina sa faca asta pentru noi? Fiecare, acolo unde este, are coltul sau de viata pe care trebuie sa-l protejeze.

Noi avem padurea Trivale, ea este cea care mentine balanta in echilibru in Pitesti, ina un echilibru precar. In talerul negativ se afla puternica industrializare din aceasta zona, petrochimia Arpechim si uzina Dacia. Daca ne descotorosim de plamanul nostru verde, o sa sfarsim sub greutatea talerului otravitor ce ne va zdrobi.


Exista si o poveste in care finalul ar putea fi unul fericit, in care oamenii ar realiza pericolul ce ii pandeste si ar incepe sa planteze copaci si sa-i ajute sa-si intinda crengile cat mai aproape de cer. Nu am vazut pana in prezent ca parcarile sa fie decopertate si in locul lor sa rasara spatii verzi, dar timpul nu este inca pierdut. Aceasta e nomalitatea.

Daca esti constient de tot ceea ce se petrece in jurul tau raspunde cand iti este intinsa o mana de ajutor, nu ramane indiferent fata de cei lupta pentru binele nostru al tuturor, implica-te in actiunile ce isi au drept scop protejarea naturii.
Pasul facut de noi este unul mic si timid, dar cu cat vom fi mai multi vom putea creste ritmul, nu vrem sa batem pasul pe loc, vrem sa ne eliberam de orice piedici si intr-un final sa putem alerga liberi.

Octavian Ciobanu
http://claiepestegramada.blogspot.com/